Sărbătorile au sosit, împreună cu întâlnirile cu familia. Odată cu bucuria reîntâlnirii cu membrii familiei, de obicei apar și întrebările magice despre obiectivele în viață. Întrebări interminabile, care odată satisfăcute par să invoce altele, din ce în ce mai personale și mai inconfortabile.
Astăzi ne vom uita în principal la întrebarea ‘Cum merge cu licența?’. Vom privi totuși și la câteva derivate – ‘Cum stai cu facultatea?’, ‘Cum e la Iași(schimbă cu orașul tău)?’, ‘Cum stai cu examenele?’ și doar pentru unii – ‘Ce mai faci și tu cu licența aia?’.
Știm cu toții aceste întrebări. Este aproape imprevizibil momentul când unchiul sau mătușa aia le va întreba, dar știm sigur că vor sosi atunci când ți-e lumea mai dragă.
Există totuși ceva ce poate fi făcut mult înainte de a fi trigger-uit și de a fierbe de la tensiunea ce se creează în interior (când cauți să formulezi un discurs improvizat sau când observi cum se face liniște în cameră și încep și părinții să te urmărească cu ochii de vultur).
Poți pregăti un răspuns înainte și poți să te conectezi la o anumită atitudine care să îți permită să te bucuri și tu de sărbători!
Nu va fi cel mai ușor – lucruri imprevizibile tot se mai întâmplă – dar cu siguranță va fi mai bine decât de obicei. Aceste unelte se pot aplica și cu alte întrebări despre obiectivele în viață.
Ce poți să faci practic:
1. Pregătește un răspuns
Poate părea banal, dar simpla pregătire de înainte îți poate da o liniște profundă.
Gândește-te cum te simți la facultate atunci când ești pus să vorbești despre un subiect pe care nu l-ai pregătit și la ce diferență mare există atunci când ai câteva idei pe care să îți formulezi discursul.
Nu trebuie acum să pregătești un PowerPoint de 5 pagini, dar a nota 3-4 idei/bullet-uri cu siguranță ajută la a fi mai pregătit în moment.
2. Menține ideile foarte simple și scurte
Spre deosebire de facultate, aici nu vei putea lua notițele cu tine. Aici intri direct în examen!
De aceea ajută foarte mult să menții ideile simple și scurte, să fie adevărate pentru tine și să te facă să te simți confortabil. Este foarte important să crezi în răspunsul pe care îl dai.
Înainte de a răspunde ‘merge binee..’ și să te simți ca un impostor, uite și un exemplu care te poate face să te simți mai autentic:
– mă gândesc la lucrare zilnic
(chiar dacă nu ai făcut încă ceva practic, tot te-ai gândit – acesta este primul pas din proces)
– lucrarea este în lucru
(chiar dacă ai ales doar profesorul sau ai doar titlul, procesul e deja început)
– fac tot ce pot să găsesc timp și pentru acest proiect
(chiar dacă uneori folosești timpul să te uiți la video-uri pe TikTok/YouTube/etc. ca să te deconectezi)
3. Leagă ideile împreună
De probă, încearcă să legi bullet-urile ca să vezi cum se simte, apoi spune propoziția cu voce tare.
Răspunsul final poate fi ceva de genul:
Cum merge cu lucrarea de licență?
Mă gândesc la ea zilnic, totuși trebuie să recunosc că lucrarea e în lucru. Oricum, merg înainte stiind că fac tot ce pot ca să găsesc timp și pentru proiectul ăsta.
Nu trebuie să reții acest răspuns, dar ajută foarte mult să formulezi vreo două variante, ca să vezi cum se simte atunci când chiar îl spui.
4. Alege răspunsuri care sunt despre tine și ceea ce tu ai făcut
Privește răspunsurile din exemplu. Sunt despre lucrare și despre persoana care scrie lucrarea.
Poate fi mult mai tentant să zici despre cum profesorul a fost nevoit să mai amâne încă o întâlnire. Alegerea acestui răspuns nu aduce o atitudine încrezătoare, ci doar scoate la suprafață situații asupra cărora tu nu ai control.
Pentru a avea încredere în răspuns și a rămâne puterea la tine și când ești în fața mătușii, este nevoie să vorbești despre ceea ce tu ai făcut. Asta este într-adevăr în controlul tău.
Ca să vii cu bullet-uri de genul celor din exemplu, te poți întreba:
Cum pot provi într-un mod pozitiv la ceea ce am făcut deja pentru licență?
Ține minte că pentru tine poate să pară uneori că nu e mare lucru ceea ce ai făcut deja, comparativ cu cât mai e de lucru..
Totuși, din afară se vede mai mult încrederea pe care o ai în ceea ce ai făcut deja. Uită-te cu drag la micii pași pe care i-ai făcut, conștientizează cât de mult a trebuit să faci loc în programul tău ca să îi faci și pe aceștia!
Gândește-te că indiferent dacă te stresezi sau te uiți liniștit la ceea ce ai făcut, tot nu se schimbă trecutul. Chiar și așa, ai control asupra acțiunilor pe care le faci în viitor!
Pentru noi contează mult să te poți simți asumat în legătură cu lucrarea ta. Știm sigur că în secret, intenția celor din jur e să te ajute să faci un pas înainte (chiar dacă uneori nu o formulează cum trebuie).
Oricum ar fi, cu aceste unelte, ai acum cel puțin un mod prin care poți face față întrebărilor de sărbători.
Îți urăm sărbători fericite, cu răspunsuri împlinitoare!
P.S. Dacă simți câteodată nevoia unui boost de încredere, aruncă un ochi și la workshopurile noastre. (link)